AgroTransilvania Cluster a participat la Conferinţa “PNDR 2014-2020-Prezent şi viitor”

În data de 4 noiembrie 2016, AgroTransilvania Cluster a participat la Conferinţa “PNDR 2014-2020-Prezent şi viitor” organizată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Direcţia Generală Dezvoltare Rurală- Autoritatea de Mangement pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.

Evenimentul a avut loc în cadrul târgului internaţional INDAGRA, la ROMEXPO. La conferinţă au participat Achim Irimescu – Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniela Giurcă – secretar de stat, Daniela Rebega – director general al Direcţiei Generale Dezvoltare Rurală – Autoritate de Management pentru PNDR (DGDR AM-PNDR), precum şi alţi directori din cadrul DGDR şi ai agenţiilor de plăti din subordine – AFIR şi APIA.

În cadrul Conferinţei, Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, dl. Achim Irimesc, a insistat pe importantă responsabilizării beneficiarilor care accesează fonduri nerambursabile pentru a se preveni nefinalizarea proiectelor şi dezangajarea sumelor de la Bugetul alocat agriculturii.

De asemenea, s-a discutat de importantă pe care o are existenţa co-finatarii, despre modificările operate la HG 226/2015 în sensul eliminării termenelor de la notificare, la contractare – de 3, respectiv 6 luni, despre simplificarea procedurilor de accesare a fondurilor europene.

Ca şi noutate, beneficiarii vor trebui să facă dovadă co-finanţării la prima plată şi vor avea susţinere pe partea de creditare cu o dobândă de 2.5% pentru cei cu activitate în desfăşurare şi cu un comision de garantare la FGCR de 3,8%.



Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.