Cartoful dulce din Coreea de Sud va fi cultivat în sudul județului Cluj

Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vakar Istvan, a declarat că, după vizita făcută în Coreea de Sud, alături de specialiștii de la AgroTransilvania Cluster, vor fi făcute demersuri pentru cultivarea cartofului dulce în sudul județului Cluj.

”Delegația a fost pe parte de agricultură. Noi, România, care avem o relație de vreo trei ani cu regiunea Gyeongbook, pornită tot de aici, de la Cluj, cu introducerea soiului de cartofi Dulce în Dăbuleni. Mergând bine partea de Dăbuleni vrem să o dezvoltăm și să avem și în județul Cluj astfel de culturi, dar și în Transilvania.

Vrem să aducem soiuri noi, care sunt prezente acolo, dar în Coreea de Sud costurile de producție sunt destul de mari. Nu au deloc pământ. Soiurile sunt foarte slabe și au producție slabă. Populația este foarte mare, însă. Numai metropola, Seul, cu ceea ce are în jur, depășește populația României.

Sunt foarte bine organizați. Chiar avem ce învăța de la ei. Cartoful dulce îi interesează. Îl folosesc de la patiserie până la a-l consuma așa cum este. Cunoscând pământul din sudul județului și la noi s-ar preta astfel de culturi. Pentru noi producția ar fi mult mai ieftină, pentru că aducând sămânța de acolo nu au dăunători și nu ar fi probleme”, a declarat Vakar Istvan.

 

Coreenii produs carfoti dulce la Dăbuleni. ”Coreeni au ajutat cu ceva mașini specifice și cu semințele. Deja sunt gospodari care vor să cultive pe scară largă. Aducem și la Cluj această cultură”, a adăugat vicepreședintele CJ Cluj.

Partea cea mai importantă a vizitei din perioada 22 – 25 septembrie a fost stabilirea unui parteneriat mult mai solid cu județul Cluj. ”Ceea ce este cel mai important, am convenit acolo cu ei că toată comunicarea, tot ceea ce înseamnă partea de agricultură cu regiunea Gyeongbook, din sudul Coreei, să funcționeze prin Clusterul AgroTransilvania, de la Consiliul Județean Cluj”, a încheiat Vakar Istvan.

Întâlnirea a fost intermediată de Open Bridge Consortium – Asociatia culturala si de afaceri Romano-Coreean.

Foto: Adevărul.ro / Cartofii dulci de Dăbuleni



Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.