Dezvoltare relații comerciale între AgroTransilvania Cluster și agenți economici din Polonia

Printre obiectivele strategice ale clusterului AgroTransilvania se află și sprijinirea dezvoltării și reprezentării membrilor săi, atât pe plan național cât și internațional. În aceste sens, reprezentanți ai AgroTransilvania Cluster au avut o întâlnire, la sediul clusterului, cu parteneri din Polonia, în vederea dezvoltării unei relații comerciale pe termen lung. Contactul cu agenții economici polonezi s-a realizat prin intermediul Camerei de Comerț și Industrie Cluj, membru al AgroTransilvania Cluster.

IMG_20160901_121739

 

Partenerii polonezi sunt interesați de produsele românești datorită calității superioare pe care acestea le oferă. După discuțiile din birou, a urmat o deplasare în teren, ocazie cu care au fost vizitate câteva facilități oferite de această zonă și de asemenea, a fost vizitată și ferma condusă de dl. Turdean Emil, un membru marcant al clusterului.

În concluzie, reprezentanții companiilor poloneze sunt dornici să dezvolte o relație de colaborare pe termen lung cu membrii AgroTransilvania cluster, pol integrator al agriculturii durabile pentru sectorul agroindustrial din Transilvania.