Directorul comercial al Mariflor: Cumpărând produse românești, susținem economia locală

Producătorii români se luptă de foarte mult timp să schimbe mentalitatea consumatorilor, care trebuie să învețe că dacă vor cumpăra produse locale, vor susține economia.

 

produs-romanesc

 

”Mergeți în Germania, într-un supermarket, într-o localitate comparabilă cu Gherla, Florești sau Cluj-Napoca, și veți vedea o pancartă pe care scrie mere locale sau salată de la alt producător local. Lumea merge și cumpără pentru că îl cunoaște pe producător.

 

Acest lucru lipsește la noi, dar nu este voie să neglijăm că și la noi se schimbă mentalitatea. Clienții au început să înțeleagă că este foarte important să aprecieze producătorii locali. Este recomandat să se dea șansa procurătorilor locali să expună produsele locale.

 

E și o problemă de educație: noi trebuie să conștientizăm că, dacă cumpărăm produse românești, susținem economia locală. Ar trebui să conștientizăm că avem produse de o bună calitate. Suntem în unele domenii chiar mai calitativi ca cei din afară.

 

Ar trebui să constientizăm că orice cumpărăm ajutăm producătorii și economia. Mi se pare că uneori uităm că țărișoara asta, România, numai pe asta o avem și de asta trebuie să avem grijă. Ar trebui să fim puțin mai mândri de ea și de producătorii nostri. Nu întotdeauna ce e colorat este și bun”, a spus directorul comercial al Mariflor, Gabi Mureșan.

 

Foto: focus-energetic.ro

Tags: ,