AgroTransilvania Cluster, model de bune practici în cadrul proiectului SME Organics la Pamplona, Spania

În perioada 29 noiembrie – 03 decembrie 2016 AgroTransilvania Cluster a fost reprezentată prin Directorul General, Prof. Dr. Felix Arion, în calitate de stakeholder în Pamplona, Spania, la întâlnirea din cadrul proiectului “SME Organics”, la invitația Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest, care este partener în proiect. A fost o întâlnire în cadrului unui proiect la care au fost prezenți participanți din diverse țări ale Europei (Spania, Italia, Franța, Elveția, Finlanda, Polonia și România).

Evenimentul a fost organizat de Department of Rural Development, Environment and Local Administration – Government of Navarra în cadrul Proiectului SME Organic finanțat prin Programul Interreg Europe, și a avut ca scop reunirea la accesași masă specialiști din diverse țări interesați de dezvoltarea lanțului de valoare pentru produsele ecologice, bio, naturale etc. la nivel local, regional, național, european și mondial.

Prima parte a întâlnirii a fost dedicată unei conferințe comune în care au fost prezentate oportunitățile de afaceri, în special în domeniul agricol și alimentar ale Regiunii Navarra din Spania, acceptând-se și punctele sale forte disponibile pentru a stimula sectorul ecologic; status quo-ul sectorului ecologic regional și măsurile publice de sprijin, dar și măsurile de sprijin pentru cercetare, formare și consiliere în domeniu. Au fost abordate, în continuare, modalitățile practice de dezvoltare de noi canale de comercializare și de structuri pentru producători mici / întreprinderi, această parte încheindu-se cu o sesiune de brainstorming care a abordat provocările cheie / oportunitate cu care se confruntă domeniul.

Au fost apoi prezentate modele de bune practici de către actorii locali: Mikel Azkarate, Jauregia – care fermă de familie de lapte lapte și produse lactate, Limpio Trigo – Asociația producătorilor de carne ecologică, Asociația IMM-urilor organice, Patricia Andrés, modelul de afaceri al Landare – Asociația consumatorilor organici.

Au fost, de asemenea, vizitate companii reprezentative: Pedro Luis (legume organice conservate – www.conservaspedroluis.com), Gumendi (Producerea, prelucrarea și distribuția produselor ecologice – www.gumendi.es), Organic Vinaria Quaderna Via (producător de vin ecologic www.quadernavia.com).

A doua parte a întâlnirii a fost dedicată atelierelor de lucru paralele, cu accent pe politicile abordate: Ws 1: Producerea si prelucrarea, Ws 2: Comercializare și al marketing, Ws 3: Formare și consiliere și Ws 4: Eficiența organică a lanțului valoric și de guvernare. AgroTransilvania Cluster a participat la Ws 2: Comercializare și al marketing, la care a fost prezentat modelul AgroTransilvania Cluster, care a fost considerat un model de succes și de replicat la nivel european.

Obiectivele propuse, respectiv –  dezvoltarea de relații de parteneriat între mediul economic și de cercetare; dezvoltarea de relații de parteneriat cu instituțiile din zona vizitată; dezvoltarea de posibilități comune de cercetare, dezvoltare în domeniul managementul agricol, în general; dezvoltarea vizibilității clusterului, per ansamblu și ale membrilor clusterului, în special – au fost îndeplinite.

Pe de altă parte, în cadrul întâlnirilor derulate a fost evidențiat și promovat AgroTransilvania Cluster și membrii acestei structuri.



Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.