Ferma de oi a profesorului dr. Toma T. Mugea, o poveste europeană de succes

 

AgroTransilvania Cluster: Cum a ajuns un medic renumit, specializat pe chirurgie plastică să crească oi?
Toma Mugea: Atunci când m-am apucat de crescut oi eram în afara serviciului, deci nu pot să spun că eram chirurg. Eram undeva la munte, la o cabană, şi în vecinătate erau mai multe turme de oi. M-am împrietenit cu unul dintre ciobani, ei veneau în vizită la mine la cabană, pentru că mie îmi place să găstesc, făceam în două-trei ore trei-patru feluri de mâncare şi se simţeau foarte bine. Stăteam la lumânare, că nu aveam curent acolo, povesteam, mai mergeam la ei la stână şi mă tratau cu brânzeturi, ouă şi ce mai aveau. I-am întrebat cum pot face să vin la un rând de muls? Regula acolo, la Mărişel, era că dacă ai patru oi, să îţi vină rândul la muls o dată, într-un senzon de vară. Aşa că am cumpărat patru oi. Nu m-am gandit niciodată să îmi fac fermă, să trăiesc de pe cele patru ori sau să le înmulţesc. A fost un spectacol atunci când ne-a venit rândul la mult să mergem cu soţia mea şi cu copiii să participăm. Turma staului avea 500 de oi, a fost o cantitate bună de lapte. Din laptele celor patru oi ale noastre am făcut caş, am făcut urdă. Am început să merg pe la târgul de oi de la Gilău, care e în prima vineri din lună şi, dacă ni se părea nişte animale mai frumoase, le cumpăram. Aşa am ajuns la un număr de 25-30 de oi alese pe sprânceană. Le-am lăsat în grija unuia dintre prietenii mei din Mărişel. Prin spor natural şi prin ce am mai cumpărat s-au făcut 50. Doar că ciobanul meu a trebuit să vină la muncă la oraş şi nu a mai putu avea grijă de oile mele. A fost momentul în care m-am trezit cu 50 de oi şi m-am simţit strâns cu uşa să îi spun: ia-le tu şi fă ce vrei, ceea ce nu am vrut să fac şi, cum nu îmi place să fiu strâns cu uşa, am decis să le ţin.

De la patru la 200 de oi

Am angajat un cioban care nu a dorit să vină decât cu fiul său. Le-am făcut contact, ca să nu mai păţesc şi de data aceasta să plece ciobanii şi eu să nu am niciun document prin care să îi oblig să respecte o înţelegere. Ei, să ai doi ciobani plătiţi cu carte de muncă şi 50 de oi este o prostie. Şi atunci am mai cumpărat 200 de oi. Aşa a început toată aventura. Am cumpărat tractor, am cumpărat remorcă. Toată iarna m-am ocupat să duc acolo tot ce era nevoie. S-a făcut luna mai când s-au terminat fătările, trebuia să înceapă mulsul şi plimbatul oilor pe păşune. Cei doi ciobani, tată şi fiu mi-au spus: domnu’ doctor, noi de mâine nu mai venim, pentru că mergem la pădure, la lucru. Le-am sspus că au un contract, pe care trebuie să îl respecte. Răspunsul a fost: faci ce vrei. Am plecat cu un prieten din Mărişel, ne-am dus în Sălaj, am ajuns la nişte ţigani care stăteau în nişte condiţii pe care le mai vezi poate în India, într-o fundătură de sat, într-o mlaştină, în case cu paie, cu chirpici, dar parabolice la fiecare geam. A venit ciobanul Stelică care spune că a lucrat cu sibienii, iar a lucra cu sibienii este o carte de vizită foarte importantă. Şi acesta a vrut să vină numai cu nevasta şi cu fetiţa lor de şase luni. După o negociere de două ore, împreună cu prietenul meu, i-a luat, i-am pus în maşină şi i-am dus sus la Mărişel, într-o cabană de pe păşune. Dar cabana aceasta era din scânduri prin care trecea vântul, iar soba scotea jumătate de fum înauntru. I-am lăsat cu inima strânsă acolo. Aşa că m-am decis să construiesc o locuinţă civilizată acolo. Am început contrucţia, am început să căutăm apă, dar nu am găsit. Cineva m-a îndrumat către Căpuş că ar fi o păşune de închiriat acolo. Locul era splendid. Am încheiat un cotnract cu primăria de acolo şi am decis să mutăm stâna acolo. Am făcut un saivan pentru oi, am făcut o locuinţă pentru cioban, cu grup sanitar, cu tot ce avea nevoie. Aşa a început toată povestea, fără niciun plan. Toţi m-au forţat să mă duc înainte. În fiecare an am făcut câte ceva. E ca şi o maşină, nu ai nevoie numai de volan şi roţi, vrei să mai ai şi uşi la ea. Acum încercăm să fie toate conform normelor active acum în Europa. Am zis ca dacă tot o facem, să o facem ca la carte, ca să nu schimbăm, peste doi ani, lucrurile. În acelaşi timp, am lucrat şi la efective, în sensul că, dacă la început aveam o combinaţie de oi de mai multe rase, iar unele oi nu aparţineau niciunei rase pure. Încet-încet, am ajuns să avem doar oi ţurcane româneşti. Am cumpărat în urmă cu patru-cinci ani un lot de mioare de la Bistriţa de ţurcană albă. Am cumpărat berbeci. Şi acum pot să spun că sunt mulţimit cu efectivul pe care îl am. Ne vom în înscrie şi în Registrul de control, pentru a fi recunoscuţi ca fiind deţinători de animale cu origine controlată. În condiţiile acestea, subvenţia poate să fie mai bună, se va acorda subvenţie şi pe calitatea îngrijirii animalelor. Noi am făcut lucrurile acestea de şapte-opt ani, înainte să vină reglementările europene. De multe ori ţăranii spun că doctorul ştie, că are cunoştinţe, dar am făcut totul din instinct. Acum am realizat şi o linie de procesare a laptelui, un traseu de prelucrare, nu e o fabrică. Este o terasă, totul este împrejmuit. Intri într-o incintă, pereţii sunt lavabili, pot fi uşor dezinfectaţi, este un vestiar, un grup sanitar, apoi treci printr-un mic birou în care se pot face analize la lapte, e zona de prelucare a laptelui. Apoi e zona în care telemeaua intră la maturat şi camera frigorifică, în continuare. Deci este un lanţ de camere în care se petrece acest lucru. Nu este nimic inox, în afară de ţeava prin care curge laptele. Laptele se varsă într-o pâlnie cu filtre. Nu folosim inxuri şi pompe pentru că este un produs tradiţional. Avem prese care sunt acţionate de nişte greutăţi care sunt din marmură, care s epot suplimenta până se obţine stoarcerea dorită. Noi nu folosim acel sistem de melci care aplică o presiune inegală. Cutiile în care se stoarce brânza sunt din lemn de paltin. Am obţinut această recunoaştere ca produs tradiţional, am înregistrat marca Ijarul ca şi telemea stată în zăr, avem mai multe denimiri rezervate la OSIM, tocmai în ideea că vrem să diversificăm producţia. Avem o telemea ţinută în ulei presat la rece cu diverse arome, avem caşcaval. Sigur,cantitatea de lapte fiind mică în ultimii ani, pentru că au fost ani grei, cu secetă, am ţinut mieii împreună cu oile şi atunci laptele pentru procesat a fost mai puţin. Deci avem o limită la cantitatea de brânzeturi, iar noi nu cumpărăm lapte de la altcineva. Tot ce se produce în fermă este certificat bio. Aşa am ajuns şi să fim recomandaţi pentru a obţine calitatea de Furnizor al Casei Regale a României.

Unde desfaceţi produsele dvs.?

Produsele naostre le desfacem puţin, doar de reprezentare. Vindem produse sub marca Ijarul în magazinul AgroTransilvania Cluster amplasat în faţa supermarketului Auchan din Iulius Mall şi în standul clusterului din Carrefour din Polus Center. Însă, neavând o persoană care să se ocupe strict şi de treaba aceasta, lucrurile merg mai încet. Nici nu ne-am străduit foarte tare pe linia aceasta pentru că au fost alte priorităţi. Acum ne-am orientat şi spre obţinerea mielului de carne transilvan. Am reuşit să obţinem şi un certificat OSIM. Vrem să creăm acest brand al mielului de carne transilvan pentru ca cei care cumpărăr din europa să aceşti mieluţi provin dintr-o anumită zonă. Or, Transilvania este foarte cunoscută şi prin itoria ei, şi prin vizitele regale din Marea Birtanie, deci am mizat pe această deschidere. Ce înseamnă mielul de carne transilvan? Înseamnă o combinaţie între oile ţurcane şi berbecii de carne care pot fi Cap negru german, Hampshire, Ile de France sau altceva. Avantajul este că va fi confomaţia tatălui, dar calităţile gustative ale produselor vor fi autohtone, pentru că aceste animale nu sunt hrânite cu granule, nu stau în saivane care nu văd niciodată lumina soarelui, ci vor paşte în pace pe pajiştile noastre.

Ce planuri de viitor aveţi?

Vrem să îi ajutăm pe cei 500 de membri ai Asociaţiei Ijarul, crescători de oi şi capre să se dezvolte, să le punem la dispoziţie nişte informaţii prin care să poată să îşi realizeze obiectivele lor. Noi ne ocumpăm acum cu obţinerea unor condiţii mai bune de desfacere a mieilor, să primească preţuri mai bne. În momentul în care negociezi pentru 500 de persoane este altceva. depinde şi de seriozitatea lor ca aceste contracte să fie respectate, să aibă credibilitate în anii următor. Ne gândim şi la dezvoltarea împreună cu Agro Clusterul pe linia vânzării de produse în standurile proprii. Asociaţia îşi doreşte să aibă un stand propriu în care să îşi poată desface produsele lactate proprii sau carnea rezultată din abatorizarea mieilor.
Se poate trăi dintr-o astfel de fermă şi din această activitate, a creşterii oilor?
E foarte greu, dar se poate trăi. E foarte importantă munca în familie. Cei patru oameni care lucrează acum la fermă sunt o familie, trei fraţi, iar unul dintre ei este cu soţia. Din patru încercări am ajuns la oamenii aceştia cu experienţă, cu dragoste de animale, am deplină încredere în ei, mi-au lăsat timpul necesar pentru a-mi termina alte proiecte. Pe viitor urmează să obţinem contracte preferenţiale pentru asociaţie cu ţări cum ar fi cele din Orientul apropiat şi să livrăm carnea refrigerată, nu congelată, adică să facem abatorizarea în ţară şi să trimitem carcasele.



Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.