Eveniment dedicat clusterelor. Servicii de sprijin pentru afaceri şi inovare şi sesiune de mentorat

Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADR Nord-Vest) a organizat un atelier dedicate clusterelor din Transilvania, respectiv din regiunile de dezvoltare Nord-Vest şi Centru.

Evenimentul, găzduit de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca în perioada 3 – 4 noiembrie 2014, a reunit circa 50 de participanţi, reprezentanţi ai managementului din 14 clustere operaţionale în cele două regiuni, clustere din domenii precum IT, industria lemnului şi a mobilei, prelucrări metalice, industria alimentară, industria textilă, energie, construcţii ecologice, turism balneo, sănătate, precum şi reprezentanţi ai unor sectoare cu potenţial de clusterizare, precum transport sau industrii creative.

Sesiunea de mentorat şi transfer de bune practici în domeniul managementului de clustere a fost asigurată de către doi reprezentanţi ai polului de competitivitate Aerospace Valley din Franța, un cluster etichetat „Aur” de către Secretariatul European de Analiză a Clusterelor Evenimentul marchează momentul din care peste 400 de firme şi organizaţii membre ale clusterelor prezente la atelier vor beneficia de servicii dedicate de sprijin pentru afaceri şi inovare, precum şi de oportunităţi de colaborare intercluster, constituindu-se astfel o platformă solidă pentru generarea unor acţiuni şi proiecte comune.

Au mai fost abordate şi alte subiecte de interes, precum constituirea consorțiului clusterelor din Transilvania în scopul unei sinergii crescute a reprezentării organizaţiilor membre şi colaborarea în vederea organizării celei de-a 4-a Conferinţe Naţionale a Clusterelor în 2015, la Cluj-Napoca.



Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.