Producătorul de mezeluri Mariflor, o firmă de familie care are succes pe piața internă și externă

Producătorul de mezeluri Mariflor reprezintă fără îndoială o poveste de succes. Riscurile asumate de familia Mureșan din Gherla au dat roade, iar acum fabrica numără peste 100 de angajați.

produse

”SC Mariflor este o firmă de familie, care a început cu foarte, foarte multă muncă, cu foarte mult entuziasm, în 1992, în Gherla. A început ca o mică făbricuță, practic cu o producție nesemnificantă, dar între timp a ajuns una dintre cele mai importante fabrici pe nivel de imagine, calitate, tradiție, din județul Cluj și chiar pot să îmi permit să spun din Transilvania.

La început a fost foarte greu. Se cumpăra carne de pe piața locală, dar era greu să ai calitate și randamentele necesare etc. Între timp, datorită proiectelor pe care le-am implementat în 1994 am ajuns să avem o fabrică modernă, care lucrează pe baza unei tehnologii moderne, care a crescut an de an, datorită sacrificiilor care s-au făcut de către familia Mureșan, Augustin și Ana Mureșan, din Gherla. În același timp a fost menținut standardul și calitatea. Noi ne-am orientat pe calitate și tradiție din Ardeal. Azi am ajuns să fim reprezentați în mai multe județe din nordul țării, din Transilvania, unde vindem zilnic și distribuim produsele noastre. Pe partea cealaltă suntem în magazine importante din România, Auchan și Cora, ca să dau numai două exemple, unde oferim pe larg gama noastră de articole”, a precizat Gabi Mureșan, directorul comercial Mariflor.

Exporturile sunt foarte importante pentru producătorul de mezeluri din Gherla. ”Un lucru important pe nivel de imagine și calitate este partea de export. Mariflorul face parte din primul grup de firme românești care a început să facă export. Că am rezistat pe piață în toți acești 10 ani de când facem export este datorită faptului că am crescut calitatea produselor. Fără calitate, profesionalism nu mai poți face nimic, pentru că arbitrul final este consumatorul.

Pe piață este concurență, dar eu mă bucur pentru că numai concurența revitalizează piața, așa cum spune neamțul. Pe noi concurența ne face să fim mai buni.

Azi livrăm în Spania, Belgia, Olanda, Franța, Austria, Germania, Anglia, cu regularitate. Este foarte greu pentru că ne batem cu o concurență acerbă pe piața României, dar și cu concurența locală din țările respective. Trebuie să rezistăm pentru că trecutul ne obligă și viitorul ne dă șanse”, a mai spus Gabi Mureșan, care se ocupă la Mariflor în special de partea de export.

De la 4 – 6 angajați la început, firma s-a extins mult, ajungând la peste 100 de angajați. ”La nivel de Gherla suntem pe locul 2 – 3 în ceea ce privește numărul de angajați. Ne străduim să garantăm locurile de muncă ale angajaților, pentru că noi suntem o mare familie”, a mai afirmat directorul comercial al firmei.

Mariflor are și o rețea de magazine proprii, în Gherla, Dej, Cluj-Napoca și Huedin, de unde pot fi cumpărate cele 140 de sortimente de produse de Gherla.

Specialistul în exporturi al Mariflor crede că succesul pe plan extern se datorează și participării la târgurile internaționale. ”Îi sfătuiesc pe toți să meargă la astfel de târguri pentru că este șansa să se întâlnească direct cu partenerii de afaceri. Noi mergem la toate expozițiile importante din Europa și acest lucru ne ajută să găsim furnizori în afara țării”, a mai explicat Gabi Mureșan.

Directorul comercial al firmei Mariflor crede că românii ar trebui să fie mai mândri de producătorii locali și să cumpere mai degrabă un produs românesc, pentru a susține piața locală și economia românească.

Foto: salam.ro

Tags: , ,