Asocierea în agricultură poate aduce mai mulți bani de la UE

Asocierea în agricultură între producători și fermieri poate reprezenta o șansă reală de promovare, accesare de fonduri europene și de cucerire de piețe noi.


Un proiect european, inițiat de europarlamentarul Daniel Buda, denumit ”Asociază-te! Doar așa vei deveni mai puternic!” le expune agricultorilor avantajele asocierii.

”În România sunt 22 de milioane de consumatori, iar în Uniunea Europeană peste 500 de milioane de consumatori care au nevoie de o sursă sigură de hrană sănătoasă, nutritivă, la prețuri acceptabile.

În România avem 3.756.000 de ferme mici, care reprezintă 96,7% din totalul exploatațiilor agricole. Participarea la formele asociative este încă foarte scăzută, fiind sub 10%.

La nivelul Uniunii Europene media de organizare este de 65%, iar în țări precum Franța, Olanda sau Germania gradul este de peste 97%”, precizează, în proiectul său, europarlamentarul Daniel Buda.

În România, legea prevede mai multe forme de asociere: Asociații de producători, înființate conform Ordonanței 26/2000, în special cu scop de reprezentare; Cooperative agricole, desfășoară activități economice în baza Legii 566/2004; Societăți agricole, conform Legii 36/1991; Casele de ajutor reciproc; Fondurile mutuale de asigurări, reglementare prin OUG 64/2013; Camere agricole; Obști, composesorate.

Avantajele asocierii sunt multiple, de la accesarea mai facilă a fondurilor europene, la posibilitatea negocierii unui preț mai bun al produselor. De asemenea, o asociație a fermierilor ar putea realiza o mai bună promovare a produselor și ”poate intermedia vânzarea prin intermediul marilor retaileri, târguri, magazine, astfel asociația crește puterea de negociere a membrilor”, a mai precizat Daniel Buda.

Membrii unei asociatii își pot extinde producția și se pot capitaliza, lucru important pentru extinderea unei afaceri. De asemenea, aceștia au acces mai rapid la informații, la proiecte de colaborare în vederea înființării de noi ferme și dezvoltarea celor extistente.

Comisia Europeană spijină formele asociative despăgubind fermierii în caz de calamitate sau dezastre naturale, dar și Asociația poate realiza o gestiune mai bună a riscurilor (de exemplu prin crearea unor fonduri mutuale de întrajutorare).

Foarte important este și că formele asociative duc la o creștere a standardului de viață al membrilor.

În acest moment, ”aproximativ jumătate din populația României care desfășoară activități agricole de subzistență se confruntă cu lipsa piețelor de desfacere. Mai mult, fără asociere, micilor fermieri li se va reduce cuantumul subvenției pe suprafață și li se vor diminua șansele de a accesa fonduri europene.

Punerea în comun a resurselor micilor fermieri și coordonarea unitară a acestora prin asociere i-ar ajuta să obțină accesul mai facil pe piețele de desfacere. Totodată, din acest an, micii fermieri care se vor asocia vor primi punctaj suplimentar și vor fi finanțați cu priritate de către ministerul de resort și Comisia Europeană. Formele de sprijin vor fi mai consistente pentru fermierii care decid să lucreze îmrepună, atât în producție, cât și în colectare, prelucrare sau desfacere”, a mai completat europarlamentarul Daniel Buda.



Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.