Banca Transilvania acordă credite fermierilor pentru culturile afectate de secetă

Banca Transilvania acordă credite fermierilor pentru culturile afectate de secetă

Banca Transilvania acordă împrumuturi fermierilor care au culturi afectate de secetă, pentru ca aceştia să îşi poată respecta obligaţiile contractuale faţă de furnizori şi să poată onora plăţile pentru culturile înfiinţate în anul agricol 2014 – 2015, scadente în această perioadă.

 

 

impozite-fermieri-seceta-640x425
Durata generoasă a creditului, posibilitatea rambursării în anii următori acordării acestuia, precum şi valoarea finanţării BT sunt principalele avantaje aduse fermierilor de Creditul BT pentru culturi afectate de secetă.

 

Produsul Băncii Transilvania se adresează celor care au ferme cu peste 100 ha de culturi vegetale din zone afectate de secetă, declarate astfel de autorităţi. O altă cerinţă este ca fermele să aibă activitate de minim doi ani în agricultură, în sectorul vegetal şi să fie făcută dovada continuării activităţii prin înfiinţarea de culturi pentru anul următor.

 

• Durata împrumutului este de până la 3 ani, cu posibilitatea rambursării creditului în două rate anuale, corelate cu perioada de recoltare/valorificare a culturilor obținute; în anul în care culturile sunt afectate de secetă nu este necesară plata ratelor;
• Rambursarea începe în anul următor primirii creditului de la Banca Transilvania, pentru a nu se suprapune cu anul agricol afectat de secetă;
• Valoarea maximă a finanţării BT este de până la 25% din totalul cheltuielilor pentru fiecare cultură agricolă afectată de secetă;
• Datoriile scadente către furnizori vor putea fi achitate în anul în care s-a înregistrat seceta;
• Dobânda poate fi plătită odată cu ratele, iar comisioanele şi taxele aferente garanţiilor pot fi achitate din credit;
• Garantarea se poate face cu garanţii mobiliare, imobiliare sau fond de garantare.

 

Fermierii afectaţi de secetă pot lua împrumuturi de la Banca Transilvania inclusiv pentru înfiinţarea culturilor din noul an agricol, asigurând astfel continuarea activităţii normale de producţie în fermă.
Prin Departamentul Agribusiness, Banca Transilvania oferă fermierilor produse şi servicii care acoperă atât activitatea curentă a acestora, cât şi cea necesară dezvoltării fermei, cum ar fi creditele pentru culturi agricole, echipamente şi utilaje agricole, spaţii de depozitare şi productie, achiziţionarea terenurilor agricole, respectiv destinate investiţiilor din fonduri ale Uniunii Europene.
Fermierii pot contacta Banca Transilvania prin patru modalităţi:

• Sucursale şi agenţii
• Telefonic: 080.101.0128
• Prin email: agribusiness@bancatransilvania.ro
• Online: www.bancatransilvania.ro; www.finantariagricole.ro

AgroTransilvania Cluster, membru al Delegatiei Europene pentru „Creativity and innovation in the Agro-food sector” Event, Milano

AgroTransilvania Cluster, membru al Delegatiei Europene pentru „Creativity and innovation in the Agro-food sector” Event, Milano

AgroTransilvania Cluster a fost admis, in urma unui proces de selectie in cadrul Initiativei Uniunii Europene de Promovare a Cooperarii Internationale a Clusterelor a pentru IMM-uri, ca membru al Delegatiei Europene pentru Cluster Matchmaking Event in domeniul creativitatii si inovarii produselor agro-alimentare, eveniment care se va derula in perioada 12-13 mai 2015 la Milano (Italia), cu participarea exceptionala a delegatiilor din CELAC (Community of Latin American and Caribbean States). Evenimentul este organizat in contextul Milan Expo 2015, expozitie care, pe o durata de 6 luni (1 mai 2015 -1 octombrie 2015) in cei 1,1 miloane de  metri patrati va reuni participanti din mai mult de 140 de tari, asteptandu-se un aflux de peste 20 de milioane de vizitatori.

AgroTransilvania Cluster va reprezenta sectorul ago-alimentar din Transilvaniaexpo milano si nu numai, in domenii precum tehnologii de procesare a alimentelor si a bauturilor, produse alimentare inovative, securitate si siguranta alimentara, trasabilitatea alimentara, ambalaje inteligente, managementul lantului de valoare alimentar, certificarea produselor.

Evenimentul este destinat dezvoltarii relatiilor de colaborare comerciala si de inovare, fiind organizate conferinte la care vor participa, printre altii, Mr. Giancarlo CARATTI DI LANZACCO, Deputy Commissioner for the EU participation in Expo Milano 2015, Mr. Christos KYRIATZIS, Deputy Head of Unit, Directorate General for Internal Market, Industry, Entrepreneurship and SMEs (DG GROW); Mr. Fabrizio OPERTTI, Chief of the Trade and Investment Unit of the Integration and Trade Sector, IADB; Mr. Riccardo GEFTER, Project Manager, Parque Técnologico Padano; Ms. Maria del Pilar HERNANDEZ, Manager, Cluster de Cacao, Dominican Republic; Mr. Michele Antonio FINO, Professor, Università degli Studi di Scienze Gastronomiche; Ms. Simona LERTORA, Head of Marketing & Business Development, DHL Express Italy; Ms. Ana Maria PEÑA ALID, Senior Consultant, CREM BV; Ms. Marie Louise NORTON-MURRAY, President of the European Business Chamber in Trinidad and Tobago (EUROCHAMTT).

In acelasti timp, o zi este destinata intalnirilor de tip C2C (Cluster-to-Cluster) si C2B (Cluster-toBusiness) si vizitarii Milan Expo 2015 in vederea cresterii vizibilitatii clusterelor participante in cadrul Delegatiei Europene.

AgroTransilvania Cluster, membru al Delegatiei Europene pentru The Agro-Food Manufacturing Matchmaking Event, Milano

AgroTransilvania Cluster, membru al Delegatiei Europene pentru The Agro-Food Manufacturing Matchmaking Event, Milano

AgroTransilvania Cluster a fost admis, in urma unui proces de selectie in cadrul Initiativei Uniunii Europene de Promovare a Cooperarii Internationale a Clusterelor a pentru IMM-uri, ca membru al Delegatiei Europene pentru Cluster Matchmaking Event in domeniul lantului de valoare al prelucrarii produselor agro-alimentare in statele EUROMED, eveniment care se va derula in perioada 6-7 mai 2015 la Milano (Italia). Evenimentul este organizat in contextul Milan Expo 2015, expozitie care, pe o durata de 6 luni (1 mai 2015 -1 octombrie 2015) in cei 1,1 miloane de  metri patrati va reuni participanti din mai mult de 140 de tari, asteptandu-se un aflux de peste 20 de milioane de vizitatori.

La The Agro-Food Manufacturing Matchmaking Event, AgroTransilvania Cluster va reprezenta sectorul ago-alimentar din Transilvania si nu numai, in domenii precum tehnologii de procesare a alimentelor si a bauturilor, produse alimentare inovative, securitate si siguranta alimentara, trasabilitatea alimentara, ambalaje inteligente, managementul lantului de valoare alimentar, certificarea produselor.

agriculture2Sursa foto: https://www.b2match.eu/expo2015-agrofood

Evenimentul este destinat dezvoltarii relatiilor de colaborare comerciala si de inovare in tarile din Europa si din zona Marii Mediterana, fiind organizate conferinte la care vor participa, printre altii, Mr Antonio TAJANI, Vice-President of the European Parliament, Ms Joanna DRAKE, Director, Directorate General for Internal Market, Industry, Entrepreneurship and SMEs, European Commission, Head of Neighbourhood Business Development Unit, European Investment Bank and Ms Renata IKSAR, Advisor to Managing Director, European Bank for Reconstruction and Development, Ms Sofia MUNOZ ALBARRAN, Head of Unit, Directorate General for Trade, European Commission.

In acelasti timp, o zi este destinata intalnirilor de tip C2C (Cluster-to-Cluster) si C2B (Cluster-toBusiness) si vizitarii Milan Expo 2015 in vederea cresterii vizibilitatii  clusterleor participante in cadrul Delegatiei Europene.

AgroTransilvania Cluster își pregătește consultanții pentru noua perioadă de programare 2014-2020

AgroTransilvania Cluster își pregătește consultanții pentru noua perioadă de programare 2014-2020

O colaborare între AgroTransilvania Custer, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, SC Hygia Consult SRL Și Banca Transilvania reeditează un proiect prin care oferă pregatire în domeniul consultanței, acoperind și toate costurile aferente.

DSC_0310

Partenerii acestui proiect își propun să îi pregătească pe cei care vor deveni cei mai buni in domeniu, în data de 6 martie 2013 derulându-se interviul final în care au fost selectați cei care au dovedit că au calitățile, dorința și ambiția să devină cei mai buni în acest domeniu: Adrian Focșan, Adriana Pașcălu, Cristina Iulia Pop, Daniela Dan, Gavril Moișan, Levente Simandi, Loredana Trif, Mioara Țepeluș, Roxana Oltean, Sorin Gaciu.