Atelierului de lucru “Economie” privind elaborarea Planului de Amenajare a Teritoriului Județean din județul Cluj

AgroTransilvania Cluster, dată fiind poziționarea sa importantă în economia județului, a fost invitat șă se implice activ în dezbaterile privind elaborarea priorităților de dezvoltare, din cadrul Atelierului de lucru “Economie” dedicat elaborării Planului de Amenajare a Teritoriului Județean (PATJ), organizat în 15 noiembrie 2019, la Centrul pentru Știința Datelor al UBB.

În luna mai 2019, Consiliul Județean Cluj a semnat un contract de asistență tehnică cu Banca Mondială. Scopul acestui parteneriat este de a susține județul Cluj în întocmirea Planului de Amenajare a Teritoriului Județean. Acest document, care are un caracter director pentru toate planurile urbanistice generale ale localităților urbane și rurale, va stabili modalitățile cele mai eficiente în care teritoriul județului poate fi utilizat pentru a găzdui investiții publice și private orientate către creșterea standardului de viață al clujenilor, a atractivității Clujului pentru investitori, antreprenori și turiști, precum și pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă și incluziune socială.

În vederea atingerii acestui scop, cele două instituții au demarat elaborarea mai multor studii de fundamentare, care au implicat un efort apreciabil de colectare și prelucrare de informașii primite din numeroase surse, precum și a unei anchete sociologice în rândul populației județului Cluj, care va fi finalizată până la sfârșitul acestui an.

Următorul pas în elaborarea Planului de Amenajare a Teritoriului Județean constă în organizarea unor ateliere de lucru sectoriale, la care vor fi invitați cei mai relevanți experți din domeniul respectiv, cu scopul de a identifica și prioritiza soluții cât mai cocrete pentru reducerea disfuncționalităților identificate de către echipa de experți a Băncii Mondiale.

Evenimentul s-a desfășurat în contextul în care Banca Mondială acordă asistență tehnică Județului Cluj pentru elaborarea Planului de Amenajare a Teritoriului Județean (PATJ). Această întâlnire face parte dintr-o suită de evenimente pe care experții Băncii Mondiale le organizează în luna noiembrie având ca scop identificarea unor soluții concrete pentru reducerea disfuncționalităților rezultate din studiile de fundamentare.

Atelierul de lucru a presupus o sesiune de brainstorming structurat care a vizat următoarele teme:

– Infrastructura de afaceri (parcuri industriale, spații de co-working, hub-uri)

– Forța de muncă

– ITC (informatizare/digitalizare)

– Cercetare, dezvoltare și inovare.



Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.