Despăgubiri de 640 de milioane de lei pentru secetă

Agricultorii vor primi despăgubiri pentru seceta care le-a afectat culturile în vara anului 2015.

”Am hotărât suma totală pe care Guvernul, prin ministerul Agriculturii, o va acorda ca despăgubire pentru fermierii afectaţi de secetă. Ea se ridică la 640 milioane lei, sumă care va veni la bugetul ministerului Agriculturii prin această rectificare şi după aceea va fi distribuită către fermieri imediat după momentul în care vom primi cererile şi în momentul în care vom avea acceptul Comisiei Europene scris, vizavi de notificarea pe care o facem”, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la finalul şedinţei săptămânale a Executivului.

Ministerul va trimite o notificare la Comisia Europeană, iar ”de la 1 noiembrie cel mai probabil, vom primi cereri din partea fermierilor, urmând ca la începutul sau jumătatea lunii decembrie, imediat ce va veni răspunsul Comisiei Europene, să începem să facem aceste plăţi”, a mai precizat Constantin.

Vor primi despăgubiri fermierii care au suferit pierderi pe mai mult de 30 la sută din suprafaţă. ”În diverse stadii au fost afectate aproximativ 1,6 milioane de hectare. Vorbim aici de cei care au suferit pierderi pe suprafaţe mai mari de 30%, deci între 30% şi 100%. A nu se înţelege că toată suprafaţa a fost afectată în totalitate”, a mai subliniat Constantin. De acești bani ar urma să beneficieze 173.524 de proprietari de teren, dintre care 165.000 de beneficiari sunt persoane fizice și restul de peste 8.000 sunt ferme comerciale.

Valoarea despăgubirilor nu poate să depăşească 420 de lei la hectar în cazul persoanelor juridce, 210 lei la hectar în cazul persoanelor fizice.

Culturile vizate sunt cele de porumb boabe, floarea-soarelui, soia, cartofi, sfecla de zahăr, legume, plante de nutreţ, păşune şi fâneaţă.

”La legume, pentru persoanele fizice suma maximă poată să ajungă la 1.100 lei pe hectar; persoanele juridice 2.200 lei pe hectar. La cartof, pentru persoane fizice 850 lei la hectar. Dacă valoarea pagubelor este undeva la 80-90% se va calcula procentual şi această sumă va scădea gradual pentru a ajunge la compensarea respectivă”, a mai precizat ministrul.



Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.