Utilizarea standardelor şi a reglementărilor care le conţin

AgroTransilvania Cluster s-a regăsit printre entităţile invitate de Institutul Naţional De Cercetare-Dezvoltare Pentru Optoelectronică INOE 2000, prin Filiala Institutul de Cercetări pentru Instrumentaţie Analitică (ICIA) Cluj–Napoca să participe la evenimentul tematic „Utilizarea standardelor şi a reglementărilor care le conţin”.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Realizarea transferului de cunoştinţe acumulate şi tehnologii dezvoltate de INCDO-INOE 2000, Filiala ICIA în domeniul Materiale pentru implementarea lorla întreprinderi din Romania, TREND”, cofinanţat prin  Fondul European de Dezvoltare Regională, Axa prioritara 1- „Cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare (CDI) în sprijinul competitivităţii economice și dezvoltării afacerilor”, ACŢIUNE 1.2.3 Parteneriate pentru transfer de cunoștinţe.

Evenimentul face parte din seria activităţilor de instruite a întreprinderilor, de promovare a proiectului, precum și de identificare de potenţiali parteneri și beneficiari ai rezultatelor acestuia.

INCDO-INOE 2000, Institutul de Cercetări pentru Instrumentaţie Analitică (ICIA) a fost infiinţat în anul 1986 având ca obiect principal de activitate cercetarea, proiectarea si realizarea de aparatură analitică de laborator precum si elaborarea de metodologii analitice pentru o gama mare de probe. O dată cu dezvoltarea institutului şi dând curs cererii de expertiză în diferite domenii, aceste preocupări s-au extins înspre programe de mediu, bioenergie, sănătate, tehnologii curate, modernizări tehnologice. Din anul 1996 ICIA a devenit parte a INOE 2000 şi institut national, fiind acreditat pentru cercetare începând cu anul 2008.

Agenda evenimentului a cuprins următoarele subiecte: „Standardele în ansamblul regulilor aplicabile. Standardele ca izvor de drept” şi   „Standardele – instrument de sprijin pentru legiuitor. Modul de referire la standard în legislaţie”.

Temele de discuţie au făcut referire la: activitatea Organismului Naţional de Standardizare din România (ASRO), modul de utilizare şi avantajele standardelor, beneficiile standardizării, complementaritatea dintre actele normative şi standarde, modul de referire la standarde în legislaţie, reproducerea standardelor, procesul de elaborare a standardelor.



Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.