AgroTransilvania Cluster la întâlnirea de lucru organizată de Camera de Comerţ Olandeză în România – NRCC

AgroTransilvania Cluster, reprezentat de Dl. Vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Istvan Vakar, Dl. Prof. Dr. Ilarie Ivan şi Dl. Ciprian Morcan a participat la întâlnirea de lucru organizată de Camera de Comerţ Olandeză în România – NRCC, una dintre cele mai active camere bilaterale, având ca obiectiv major promovarea relaţiilor comerciale dintre cele 2 ţări, contribuind astfel în mod activ la menţinerea Olandei pe primul loc în topul investiţiilor străine directe în România.

NRCC facilitează crearea de noi conexiuni şi parteneriate de afaceri între membri săi prin intermediul evenimentelor de networking organizate în 5 oraşe: Bucureşti, Cluj, Braşov, Constanţa şi Bacău. De asemenea, prin intermediul Task Force-urilor specializate pe industrii, NRCC este membru activ în Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR), asigurându-se astfel că deciziile adoptate de autorităţile române susţin dezvoltarea sectorului privat. În prezent, comunitatea NRCC reuneşte peste 180 de membri, din peste 20 de industrii. NRCC reprezintă o voce unitară pentru a susţine mai bine interesele membrilor prin intermediul grupurilor de lucru ce reunesc exclusiv membri comunităţii şi abordează subiecte de maxim interes pentru industriile vizate. În acest sens un obiectiv major este demararea de proiecte concrete, cu impact pozitiv pe termen scurt, mediu şi lung, esenţială în acest scop fiind relaţia cu partenerii din mediul public, privat şi academic.

Unul dintre aceste proiecte este reprezentat de NRCC TASK FORCE AGRICULTURA, care cuprinde 13 companii active (Raiffeisen Bank – domeniul bancar, Gruia Dufaut – consultanţă legală, TMT PR – prima agentie de marketing si comunicare din Romania dedicata dezvoltarii sectorului agribusiness, Marsh Romania – brokeraj de asigurări & risk management, FrieslandCampina – industrie lactate, Mazars – consultanţă fiscală, INAQ Consulting – consultanţă & audit, Portnoi & Asociaţii – consultanţă legală, Şerban & Musneci Associates– integrated corporate communication, Zeelendia – brutarie, patiserie si cofetarie, Agriprom International – sector agricol / crestere vaci de lapte, TPA Group – consultanţă fiscală, VAPRO – consultanţă fonduri europene). Grupul de lucru NRCC pe Agricultură este reprezentat şi in Coaliţia pentru Dezvoltarea României sustinand priorităţile CDR 2017 pe agricultură: Cadastru, Irigaţii (măsuri pentru a păstra apa în sol), Finanţare (instrumente financiare şi fonduri europene), Formarea fermierilor, Managementul Riscului în Agricultură.

Coordonatorul acestui proiect este d-na Irina Zugravu, Board Member NRCC şi Managing Partner VAPRO România, companie specializată în consultanţă pe fonduri europene.

Întâlnirea de lucru, la care au participat şi reprezentanţi ai Şerban Musneci & Associates, Marsh Romania, Raiffeisen Bank, Portnoi & Asociaţii, Inaq Consulting, VAPRO, Agriprom International, NRCC, Friesland Campina, TMT PR a avut ca scop structurarea obiectivului pe termen scurt, în relaţia cu fermierii şi anume susţinerea dezvoltării fermelor prin furnizarea de modele de bune practici şi facilitarea accesului la informaţii de calitate, pe teme cu impact în sector.

În acest sens se urmăreşte formularea unui document/broşură/ghidul fermierului care să cuprindă următoarele direcţii: Modele de bune practice, Acces la finanţare, Promovare & lobby în relaţia cu autorităţile, Aspecte legale, fiscale şi de calitate, Asigurare riscuri.