Vizita delegației reprezentând mediul de afaceri din Columbia, Carolina de Sud (SUA) – noi opotunități de dezvoltare pentru clusterele din Transilvania

AgroTransilvania Cluster s-a bucurat de vizita unei delegatii reprezentând municipalitatea, respectiv mediul de afaceri și cel universitar din Columbia, Carolina de Sud, Statele Unite ale Americii. La discuții au participat din partea Statelor Unite, Ryan Coleman – Directorul Biroului de Dezvoltare Economică din cadrul minicipalității orașului Columbia, Paul Livingston – reprezentant al Comitetului de dezvoltare economică al regiunii Richland și Director al Departamenului de dezvoltare comunitară la Colegiul Tehnic Midlands, Doyle Stevick – Conferențiar în cadrul Univeristății din Carolina de Sud. Delegația a fost întâmpinată de reprezentanți ai clusterelor din Cluj-Napoca – Prof. Dr. Felix Arion – AgroTransilvania Cluster, Alexandra Stoica – Clusterul pentru energie din Transilvania – TREC, Ștefana Cazan – Cluster Turism Transilvania.

Reprezentanții clusterelor din Transilvania au expus activitatea acestora, proiectele în care acestea sunt implicate, respectiv viitoarele acțiuni si obiective. Astfel, Domnul Prof. Dr. Felix Arion- Director AgroTransilvania Cluster a prezentat proiectele in curs de implementare in care clusterul este implicat, printre acestea numărându-se dezvoltarea a șapte laboratoare specializate pe diferite tipuri de analize pe produsele alimentare în vederea dezvoltarea unui  logo de certificare a calității produselor locale ce va veni în sprijinul consumatorilor în vederea achiziționării unor aslfel de produse tradiționale, astfel fiind sprijiniți producătorii locali. De asemenea a fost discutată posibilitatea dezvoltării unor noi conexiuni în cadrul proiectului Food Net – Food in Eco Network – internationalization and global Competitiveness of European SMEs in Food and Eco Logistics Sector – finanțat prin programul COSME “Clusters go International”, în care AgroTransilvania Cluster alături de alte țări partenere in proicet își propune să dezvolate un meta cluster în vederea susținerii organizațiilor din domeniul gastronomiei, respectiv al industriei alimentare.

Subiectele de discuție s-au axat pe posibilitatea dezvoltării unei viitoare colaborări între Columbia – Carolina de Sud, respectiv Transilvania în vederea organizării unor misiuni economice între cele două regiuni cu scopul transferului de know-how si bune practici pe domenii precum agricultură si agribusiness, eficiență energetică în procesarea alimentelor și nu numai, IT, industrii creative, inovație în industria mobilierului, gastronomie, turism și promovare națională.

De asemenea au fost discutate aspecte referitoare la dezvoltarea unui program MBA (Master of Business Administration) pe domeniul de Agribusiness și Dezvoltare Rurală printr-o colaborare între Departementul de Științe Economice, USAMV Cluj-Napoca și Facultatea de Business din cadrul Universității din Columbia.