AgroTransilvania Cluster prezent la AGRARIA – Târgul Internațional pentru Agricultură, Industrie Alimentară și Zootehnie

Cea de a 23-a ediţie a celei mai dinamice expoziţii în câmp din Transilvania s-a încheiat cu succes duminică, după patru zile de demonstrații cu mașini agricole, prezentări live de animale de rasă, în ring, un show culinar de excepție, precum și conferințe și forumuri pe teme de interes din domeniul agricol si zootehnic.

AgroTransilvania Cluster s-a aflat şi de această dată printre participanţii şi organizatorii expoziţiei. Standul AgroTransilvania Cluster, cu o suprafaţă de peste 100 mp a reprezentat pe parcursul celor 4 zile de târg o punte între mediul economic, administrativ şi academic de profil.

Image may contain: 2 people, people sitting

Sutele de vizitatori ai standului AgroTransilvania Cluster au avut ocazia să ne cunoască, să facă schimburi de idei dar şi să urmarească interviuri şi discuţii live cu reprezentanţi ai autorităţilor locale şi naţionale, printre acestea numărandu-se Domnul Petre Daea, Ministrul Agriculturii şi Dezvoltarii Rurale, Domnul Dănuţ  Alexandru Potor, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Domnul Istav Vakar, Vicepreşedinte al Consiliul Judeţean Cluj şi Preşedinte al AgroTransilvania Cluster, Domnul Marius Mânzat, Vicepreşedinte al Consiliul Judeţean Cluj.

Image may contain: 3 people

Image may contain: 4 people, people sitting

Standul AgroTransilvania Cluster a oferit vizitatorilor săi posibilitatea de a degusta si achiziţiona specialităţi şi produse locale.

Image may contain: 7 people, people smiling, food

Image may contain: 7 people, outdoor



Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.