AgroTransilvania participă la Cluster Academy 2014
- 29 noiembrie, 2014
- Posted by: agroclus
- Categorie: Noutăți
Cluster Academy, organizată anual în Austria de către Clusterland, este deja o tradiție în rândul experților în domeniul clusterelor și al managerilor de clustere. Aflată la a 6-a ediție, Academia din Linz a găzduit anul trecut în luna noiembrie, 60 de participanți din întreaga Europă și nu numai, patru dintre aceștia fiind experți din Regiunea Nord-Vest: trei reprezentanți ai ADR Nord-Vest și un reprezentant din echipa de management a clusterului AgroTransilvania din Cluj.
Trainingul intensiv, desfășurat pe parcursul a trei zile, aprofundează modelul de cluster generat de sistemul austriac, realizând un mix reușit de transfer de bune practici, factori cheie de succes, elementede transpunere și adaptare la realitatea locală specifică, precum și elemente de dezvoltare interpersonală, de management și leadership.
Contextul internațional conferă participanților posibilitatea de relaționare și de stabilire de contacte cu manageri de clustere care ulterior se pot fructifica în inițiative de cooperare de afaceri, cercetare și inovare sau proiecte de dezvoltare comune.