SME Organics: Creşterea competitivităţii IMM-urilor din sectorul ecologic – Bilanțul unui proiect european de succes

Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest a găzduit vineri, 23 februarie 2018, cea de a patra întâlnire a Comitetului Regional de Reprezentanți din cadrul proiectului SME Organics: Creşterea competitivităţii IMM-urilor din sectorul ecologic, for regional care reunește peste 35 de organizații suport și care acționează în sectorul ecologic: direcţii agricole judeţene, agenții pentru finanțarea investițiilor rurale, organisme de inspecție și certificare, asociații ale producătorilor ecologici, universități, licee de profil agricol, grupuri de acţiune locală (GALuri), clustere și alte asociații care activează în industria alimentară, firme de IT care sprijină comercializarea on-line precum şi producători, procesatori şi comercianți de produse ecologice din Regiunea Nord-Vest.

În ultimii doi ani, prin intermediul proiectului SME Organics, derulat de ADR Nord-Vest într-un consorțiu european format din 11 parteneri din 8 state europene, s-au realizat analize detaliate ale sectorului pornind de la situația agriculturii ecologice în Europa, în România și la nivelul Regiunii Nord-Vest, consultări privind provocările și nevoile din acest domeniu, s-a facilitat interacțiunea directă și accesul la bune practici cu exemple de inițiative de succes din statele partenere, promovarea producătorilor locali și susținerea colaborării dintre organizațiile care activează în sectorul ecologic.

În cadrul întâlnirii a fost prezentat bilanţul proiectului SME Organics la finalizarea Etapei I de implementare, exemple de  practici de succes din sectorul ecologic din Finlada şi Franţa, state care se regăsesc printre liderii europeni în materie de agricultură ecologică, atât ca și număr de producători, suprafață certificată cât și la capitolul consum, unde au fost organizate vizite în anul 2017, agenda celor două vizite incluzând sesiuni plenare, workshopuri tematice, sesiuni de networking și vizite la firme care produc, procesează, distribuie sau comercializează produse certificate ecologic.

De asemenea, a fost prezentat şi Planul Regional de Acţiune pentru Sectorul Ecologic 2018-2020 care a fost analizat şi discutat în detaliu, urmând să constituie o premieră în România, pe modelul altor state și regiuni care se angajează să susțină dezvoltarea acestui sector de perspectivă şi au fost înaintate recomandări de politică publică în domeniu.

Proiectul SME Organics (http://www.interregeurope.eu/smeorganics), implementat de ADR Nord-Vest, facilitează accesul la bune practici, publice și private care și-au dovedit impactul pozitiv asupra activității operatorilor din agricultura ecologică și asupra creșterii cererii și a consumului de produse ecologice certificate, prietenoase cu mediul și sănătatea.

Proiectul SME Organics reunește 11 organizații partenere interesate de dezvoltarea lanțului de valoare pentru produsele ecologice, din 8 țări europene: Spania, Italia, Franța, Elveția, Belgia, Finlanda, Polonia și România, este finanțat din programul de cooperare Interreg Europe și se derulează până în anul 2020.



Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.