Banca Transilvania acordă credite fermierilor pentru culturile afectate de secetă

Banca Transilvania acordă împrumuturi fermierilor care au culturi afectate de secetă, pentru ca aceştia să îşi poată respecta obligaţiile contractuale faţă de furnizori şi să poată onora plăţile pentru culturile înfiinţate în anul agricol 2014 – 2015, scadente în această perioadă.

Durata generoasă a creditului, posibilitatea rambursării în anii următori acordării acestuia, precum şi valoarea finanţării BT sunt principalele avantaje aduse fermierilor de Creditul BT pentru culturi afectate de secetă.

Produsul Băncii Transilvania se adresează celor care au ferme cu peste 100 ha de culturi vegetale din zone afectate de secetă, declarate astfel de autorităţi. O altă cerinţă este ca fermele să aibă activitate de minim doi ani în agricultură, în sectorul vegetal şi să fie făcută dovada continuării activităţii prin înfiinţarea de culturi pentru anul următor.

• Durata împrumutului este de până la 3 ani, cu posibilitatea rambursării creditului în două rate anuale, corelate cu perioada de recoltare/valorificare a culturilor obținute; în anul în care culturile sunt afectate de secetă nu este necesară plata ratelor;
• Rambursarea începe în anul următor primirii creditului de la Banca Transilvania, pentru a nu se suprapune cu anul agricol afectat de secetă;
• Valoarea maximă a finanţării BT este de până la 25% din totalul cheltuielilor pentru fiecare cultură agricolă afectată de secetă;
• Datoriile scadente către furnizori vor putea fi achitate în anul în care s-a înregistrat seceta;
• Dobânda poate fi plătită odată cu ratele, iar comisioanele şi taxele aferente garanţiilor pot fi achitate din credit;
• Garantarea se poate face cu garanţii mobiliare, imobiliare sau fond de garantare.

Fermierii afectaţi de secetă pot lua împrumuturi de la Banca Transilvania inclusiv pentru înfiinţarea culturilor din noul an agricol, asigurând astfel continuarea activităţii normale de producţie în fermă.
Prin Departamentul Agribusiness, Banca Transilvania oferă fermierilor produse şi servicii care acoperă atât activitatea curentă a acestora, cât şi cea necesară dezvoltării fermei, cum ar fi creditele pentru culturi agricole, echipamente şi utilaje agricole, spaţii de depozitare şi productie, achiziţionarea terenurilor agricole, respectiv destinate investiţiilor din fonduri ale Uniunii Europene.
Fermierii pot contacta Banca Transilvania prin patru modalităţi:

  • Sucursale şi agenţii
  • Telefonic: 080.101.0128
  • Prin email:
  • Online: www.bancatransilvania.ro; www.finantariagricole.ro


Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.